Dotare Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani
Noiembrie 2025
În curs
De această dată, suntem alături de Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal Pașcani, o maternitate care deservește o comunitate vulnerabilă și unde echipa medicală face minuni în fiecare zi, în ciuda lipsurilor. Într-o zonă în care multe mame provin din medii socio-economice dificile, presiunea asupra secției crește de la an la an.
La Pașcani avem cu cine. Acum trebuie să avem și cu ce.
Ne dorim să oferim nou-născuților de aici un început de viață sigur, demn și plin de căldură. Primele ore și zile sunt fragile — pentru copii, dar și pentru mame. Iar condițiile în care sunt îngrijiți pot schimba totul.
Ce vom face
Monitor funcții vitale
Mese de înfășat
Pătuțuri nou-născuți
Sunt lucruri simple. Dar pentru un nou-născut, aceste lucruri înseamnă siguranță,supraveghere, grijă. La Pașcani există oamenu extraordinari – medici și asistente care își pun sufletul în fiecare copil. Ceea ce le lipsește sunt instrumente moderne care să le susțină munca.
Prin acest proiect vrem să strângem fondurile necesare pentru a dota secția cu mobilier și echipamente esențiale, astfel încât cei 500-600 de copii îngrijiți anual să primească îngrijirea pe care o merită.